Copil

Ma vad din nou in perioada in care eram copil. Sunt in una din vacantele de vara petrecute la sat. Deschid usa de la gradina. Apas clanta si usa se repede catre mine, mare, grea, indaratnica. O inchid in urma mea. Privesc curtea: gaini, rate, grajdiul, cocina, dudul imens din fata mea unde dorm seara gainile, cu scara proptita pe el, mosmunul... Unde e Florea? Probabil a sarit iarasi gardul, cine stie pe unde o fi. Inaintez un pas, doi. Ma opresc pentru ca in dreapta mea, sub mosmun se ridica un nor mic de praf. Florea da din coada din mica groapa pe care a sapat-o. Totul in jur sta pe loc; frunzele din pom, animalele par inerte, soarele de pe cer... E groaznic de cald. Port un tricou alb cu o poza stearsa rau de tot a unei formatii de muzica in voga... acum cativa ani. Dupa cum arata si tricoul se pare ca a renuntat la lupta. O zdreanta cu maneci scurte. M-as duce sa-l mangai pe Florea, insa daca ma indrept spre el o sa se ridice bucuros ca ma vede. Nu vreau sa-l deranjez pe caldura asta. Traversez curtea, deschid usa catre gradina. Nu vad capatul gradinii din cauza porumbului crescut parca peste masura. Enorm si des, de-o parte si de alta a unei poteci pe care poti merge catre capatul gradinii. Nu vreau sa merg pe acea carare. Ce toropeala este in porumb. Cotesc prin stanga. Ma indrept catre un nuc stufos si crescut cat un plop. Ma urc cu grija in el, pana in locul din care crengile groase ii cresc din trunchi. Bag mana intr-o scorbura mica, scot pachetul de tigari si chibriturile si...pufai. Ma dau apoi jos din pom si ma duc sa caut o rosie in gradina. Fereasca sfantul sa ma miroase parintii. Sa vezi atunci calduri si transpiratii. Brrr, ma ia cu friguri numai cand ma gandesc la asta. Nu gasesc nicio rosie mai mare neinceputa. Pisic blestemat. Daca pun mana pe tine Ciulina, imi fac guler de mâţ. Inaintez pe carare catre marul din spatele gradinii. Ma aplec ridic un mar, il curat de tricou, sau mai degraba il murdaresc de tricou, musc din el si il arunc. Parca n-as manca mere. Strugurii inca nu s-au facut, ciresele s-au gatat, poate gasesc vreo capsuna. Caut si nu gasesc. Oare Ciulina mananca si capsuni? Gandul ma infioara. Capsunile mele!!! Deschid usa din spatele gradinii si ies pe izlaz. Ce mare a crescut iarba! Dar aici am mai multe sanse: corcoduse, prune, caise, vreun cires care rodeste mai tarziu. Caut prin iarba vreun fruct cazut, ma sperii de-o lacusta care sare si ma iau dupa ea. O alerg pana face febra musculara saraca si cand sa o prind...ma sperii de Florea, tip scurt si pic in fund. Florea ma priveste nedumerit, crede ca ne jucam. Il smotocesc un pic, rup o creanga si i-o arunc. Se uita nauc la mine si nu intelege de ce nu ma duc sa o iau inapoi. Oof, niciodata nu a invatat jocul asta! Alerg cu el pe izlaz, ma feresc urcandu-ma in pom de berbecii din turma de oi ce vine catre case si vad ca soarele sta sa apuna. Cerul este rosu, parca adie un pic si vantul, soarele este bland si obosit. Mama ma striga si stiu si de ce: mor de foame. Astazi este gata, dar maine toate vor fi din nou la locul lor, mai putin eu......Maine voi fi cu o zi mai batran. Ar fi trebuit sa raman copil. Ar fi trebuit sa raman in acel prun, cu tricoul meu jerpelit si murdar, cu Florea respirand greoi, infierbantat cu toata blana aia pe el, cu tantarul ce nu-mi dadea pace si pe care nu reuseam sa-l prind... cu soarele cazand intre munti. Azi... azi l-am descoperit pe Leonard Cohen: May everyone live, / And may everyone die. / Hello, my love, / And my love, goodbye.

Lucruri extraordinare

Sunt un om cu capul pe umeri. Imi place sa-mi calculez pasii, riscurile, probabilitatile...Cu toate acestea, sau poate tocmai din acest motiv, am nevoie uneori sa aud sau sa simt lucruri extraordinare. Imi place sa fiu uimit, extaziat, profund nedumerit; si chiar am puterea sa nu caut explicatii extraordinarului, sa nu incerc sa-l banalizez. Imi povestea sora mea intamplarile prin care a trecut o pacienta de-a ei: pe cand era tanara si foarte indragostita de tanarul pe care-l si considera viitorul ei sot. Ca sa scurtez povestea: vine razboiul, ea si familia ei fug, el este inrolat, deportat, si cateva lagare mai tarziu toata povestea lor se pierde in fervoarea vremurilor postbelice. Ea se casatoreste in alta tara, locuieste acolo, are doi copii, o viata implinita si o familie fericita alaturi de un om bland si intelegator. El... el se pierde in realitatile romanesti ale timpului. Dupa aproape 60 de ani, ea revine in Romania, vaduva, si total intamplator il reintalneste pe el...vaduv. Va imaginati continuarea. Nu stiu cat este de normala, dar vi-o imaginati. Probabil cei de la starea civila au crezut ca au de a face cu doi batranei senili si in pragul vreunei forme de nebunie. Insa pentru ei era lucrul cel mai firesc de pe lume. Batranica spunea ca nu regreta nimic din viata ei, ca a avut o viata implinita, ca primul ei sot a fost un sfant. Si totusi... Intotdeauna am spus: doar prostii mor fara regrete, si doar lasii cu regretele esentiale. Nu stiu de ce am o amintire atat de puternica despre o anume dimineata de toamna din timpul facultatii, de parca este esenta diminetilor petrecute pe Pamant: o dimineata cu putina ceata, cu putin soare, cu putini oameni, cu un clopot de biserica batand tanguitor, o cana de cafea, o tigare si o banca pe malul unui rau. Simt mirosul acelei dimineti, mi-e atat de familiara atmosfera acelei dimineti. Nu stiu ce este atat de memorabil la ea, atat de extraordinar. Poate nimic sau... poate totul este extraordinar, totului tot, numai ca doar uneori reusim sa privim lucrurile in ansamblu, in adevarata lor lumina. Nu conteaza aproape niciodata povestea, intamplarea, peisajul, ci felul in care le vezi. Nu conteaza ca le-a vazut ochiul si le-a inteles mintea, conteaza ca le-a vazut si inteles asa cum sunt. Conteaza ca nu le-ai denaturat incercand sa le dai un sens.