La inceput n-am stiut ce sa cred. Statea acolo in ghiveci, mica, doar cu niste frunze pricajite, grupate ca-ntr-o spaima nedeslusita, cu cativa bulbi mici si nedefiniti asteptand vremuri mai bune, pentru a se deschide. Nu stiam mare lucru despre ea. Decat ce aflasem de ici, de colo. Stiam ceva despre micuta floare insa nu atat incat sa-i acord intregul meu timp. Am pus-o pe pervaz in bataia razelor de soare, am privit-o intrigat un timp, mi-am dat singur verdictul in ceea ce o priveste: imi placea. Era un sentiment nedefinit totusi, era plapanda si zgribulita parca, imi era teama sa o ating, sfiala unui necunoscator. Mi-am promis sa o invat, singur, fara ajutor. Mi-am promis sa nu o judec decat atunci cand voi sti totul despre ea, sa nu am preconceptii si mandrii, sa uit parerile trecute, sa o iau de la capat. Stiam ca nu-mi va fi usor; stiam ca impart spatiul cu cineva de acum. Incercam sa o respect si sa ma imprietenesc cu ea. Am privit-o indelung. Soarele a apus blajin peste frunzele ei micute, i-a zambit pret de cateva secunde, a mangaiat-o si i-a spus noapte buna. Am inceput sa incerc sa o invat. I-am privit atent culoarea, i-am atins sfios frunzele, tulpina, florile in devenire. Dupa un timp scurs impreuna, intr-o zi a facut o mica floare. O mica floare de o culoare de final de rogvaiv, micuta, sfioasa, un pic ondulata. Mi-a placut imediat. Floarea mea devenea... o floare. Se imbata in razele soarelui, se rasfata cu radacinile in pamantul bogat si in apa ce-i strabatea fiinta. Vorbeam adesea, orice, fara ocolisuri. Eram confidenti. Era superb in lumea ei: fara rautati, fara cuvinte urate, fara duplicitate, fara avaritie, doar iubire atotstapanitoare, doar pasiune si extaz, doar voluptate imbatatoare, doar ganduri fericite, doar zambete, doar optimism. S-a suparat cand i-am spus ca eu cred ca este un pic prea optimista, ca lumea nu este chiar asa, indiferent ca discutam de a mea sau a ei:
- Porti prea multe in spate, mi-a spus...
- Nu port mai mult decat pot duce, si nimic din ce nu-mi trebuie. Lumea nu e un loc urat, nu pot acuza totul si pe toti; tu esti noua aici, eu voi fi aici pentru tine, totdeauna, iar daca din ce vom trai va fi sa fie cum spui tu, atunci foarte bine, eu ma insel, si nu voi regreta ca m-am inselat.
Dar in curand a inteles ca nu ma inselam, nu totul era ceea ce parea. Si a invatat, si m-a invatat si m-a imbogatit mai mult decat am putut spera. Si desi pe mica ei tulpina au aparut si cativa spini, ei nu m-au intepat niciodata, pentru ca nu erau pentru mine.
A facut multe flori, au trecut zile, sptamani, ani. Nu totul a fost totdeauna perfect, dar daca nu e perfect insemna ca e real. O privesc in diminetile ploioase imediat ce-mi ridic pleoapele mintii, e bine ca e acolo, e obisnuinta mea tainica, firava si eterna, e sentimentul posibilitatii lucrurilor diafane, este recastigarea inocentelor alungate, este sentimentul recunoscator ca teama e ridicola. E mica mea floare Violeta. Multumesc!
marți, 17 august 2010
luni, 16 august 2010
Evolutie, involutie sau devenire
Oamenii sunt creaturi ciudate. Neintelese si de neinteles. Pana si D-zeu a crezut ca ne cunoaste indeajuns incat sa aiba incredere in noi. S-a inselat.
Stiu ca oamenii sunt un amalgam bizar de "natura" si educatie. Pe langa acesti doi factori principali mai sunt cateva sute, poate chiar cerul sub care traiesti, soarele care te mangaie, urechea ta care aude, creierul tau care alege ce intelege, ochii tai care aleg ce vad si sufletul tau care alege ce doreste. Deci omul "evolueaza" de la ce are genetic, pana la ceea ce este el la un moment dat. Se pune totul intr-un bol, se amesteca toate ingredientele, pe parcurs se mai adauga cate ceva, se gusta, se mai adauga, se mai arunca cate ceva, se mai adauga, mixtura se subtiaza sau devine dura, devine elastica sau fragila, inflexibila, asemanatoare cu alte mixturi, si iarasi se mai adauga si iarasi... Totul dureaza o viata. Una singura, caci la atat ai dreptul. Intr-un Univers vechi de 13.7 miliarde de ani, pe un Pamant vechi de 4.7 miliarde de ani, cu un grad de inclinatie perfect, care se invarte perfect in jurul axei sale, care face o miscare de revolutie perfecta, care are un satelit natural perfect etc etc, deci in aceste conditii ai de trait cateva zeci de ani aici. Tu, mixtura ta si putinta ta de a deveni, ceva, orice, ce doresti.
Pe acest Pamant, pana la aceasta varsta, in baza experientelor anterioare, in baza socializarilor traite, tinand cont de "natura" mea si de educatia pe care mi-am insusit-o cred:
1) Ca sunt ponderat cinic. Cred in sentimente insa mai degraba in cele rele, care mi se par mai trainice, decat in cele bune. Cred in iubire dar...sa nu exageram. Tine catva timp, e un pretext foarte bun ptr sex, e bun la a constrange pe cineva sa ia un credit alaturi de tine samd. Sentimentul exista, cred in el, si e sublim. Pacat ca noi oamenii il "folosim". Cred ca oamenii sunt capabili sa se iubeasca cu tot ce tine de acest sentiment. Insa nu cred ca dureaza. Restul ce ramane intr-o relatie e altceva: e respect, obisnuinta in foarte mare masura, incredere si teama ca nu gasesti ceva mai bun. Nu cred ca oamenii sunt fideli. Cred ca esti fidel doar daca nu ai fost pus in situatia de a nu fi. Caz in care 100% din oameni parasesc tabara. Nu te pacali crezand ca esti, ci mai degraba cauta sa nu ajungi in situatia de a proba ca defapt nu esti. Nu stiu daca e natura umana sau prostie primordiala. Cred ca toti oamenii au totdeauna o scuza. Si de multe ori este una plauzibila si reala, insa mai cred ca daca persoana la care ti ar face ce ai facut tu, si ti-ar servi aceeasi scuza, ar fi impardonabila. Ma astept sa fiu invidiat, tradat, urat, inselat mai degraba decat iubit si apreciat. Sunt nopti in care regret acest gust amar pe care-l am, acest cinism, insa din pacate toti au cazut la proba contrara.
2) Cred ca oamenii sunt in principiu rai. Nu cred ca se nasc neaparat asa, ci devin. Binenteles scuza tuturor este ca cel de langa este de vina ptr acest fapt. Spun ca oamenii sunt asa deoarece observ ca iti trebuie un efort sa faci bine, ca sa faci rau nu trebuie sa faci mai nimic. E mai natural.
3) Cred ca exceptiile ne definesc. Un om salveaza alt om, cineva este peste masura de altruist, cineva face ceva pentru altcineva, benevol, cineva are o mila foarte mare pentru altii, oameni, animale si face ceva in baza acestui sentiment etc. Spunem ca e uman ce au facut ei, chiar daca noi n-am facut-o si pusi in aceeasi situatie, n-am face-o. La noi cu o floare se face primavara.
4) Cred ca oamenii sunt unici si nu apreciaza asta.
5) Cred cu mult mai multe insa sunt lucruri atat de intime incat nu le pot dezvalui. Apoi sunt lucruri pe care le-am descoperit in decursul unei vieti in care am observat totul, meticulos, studiind, punand cap la cap si nu vreau sa le impartasesc. Ar presupune un efort, iar eu sunt om, e mai natural sa va las sa le descoperiti pe pielea voastra. Oricum oamenii nu sunt creati sa invete nimic din experientele cuiva. Tine de unicitatea noastra. E imbucurator sa stiu ca stalpul pe care l-am lovit cu capul, va fi lovit si de copii mei, si de copii copiilor mei si de copii lor iarasi si iarasi, pana cand stalpul va fi daramat. Iar urmatorul copil nascut la rand, care nu va avea acel stalp pentru a-l lovi va fi din acest motiv fie un scelerat, fie un geniu.
Traiasca Oedip, traiasca Freud, traiasca idiotii care vor citi de azi incolo carti crezand ca se vor descopri, pe ei...unicii!!!
Stiu ca oamenii sunt un amalgam bizar de "natura" si educatie. Pe langa acesti doi factori principali mai sunt cateva sute, poate chiar cerul sub care traiesti, soarele care te mangaie, urechea ta care aude, creierul tau care alege ce intelege, ochii tai care aleg ce vad si sufletul tau care alege ce doreste. Deci omul "evolueaza" de la ce are genetic, pana la ceea ce este el la un moment dat. Se pune totul intr-un bol, se amesteca toate ingredientele, pe parcurs se mai adauga cate ceva, se gusta, se mai adauga, se mai arunca cate ceva, se mai adauga, mixtura se subtiaza sau devine dura, devine elastica sau fragila, inflexibila, asemanatoare cu alte mixturi, si iarasi se mai adauga si iarasi... Totul dureaza o viata. Una singura, caci la atat ai dreptul. Intr-un Univers vechi de 13.7 miliarde de ani, pe un Pamant vechi de 4.7 miliarde de ani, cu un grad de inclinatie perfect, care se invarte perfect in jurul axei sale, care face o miscare de revolutie perfecta, care are un satelit natural perfect etc etc, deci in aceste conditii ai de trait cateva zeci de ani aici. Tu, mixtura ta si putinta ta de a deveni, ceva, orice, ce doresti.
Pe acest Pamant, pana la aceasta varsta, in baza experientelor anterioare, in baza socializarilor traite, tinand cont de "natura" mea si de educatia pe care mi-am insusit-o cred:
1) Ca sunt ponderat cinic. Cred in sentimente insa mai degraba in cele rele, care mi se par mai trainice, decat in cele bune. Cred in iubire dar...sa nu exageram. Tine catva timp, e un pretext foarte bun ptr sex, e bun la a constrange pe cineva sa ia un credit alaturi de tine samd. Sentimentul exista, cred in el, si e sublim. Pacat ca noi oamenii il "folosim". Cred ca oamenii sunt capabili sa se iubeasca cu tot ce tine de acest sentiment. Insa nu cred ca dureaza. Restul ce ramane intr-o relatie e altceva: e respect, obisnuinta in foarte mare masura, incredere si teama ca nu gasesti ceva mai bun. Nu cred ca oamenii sunt fideli. Cred ca esti fidel doar daca nu ai fost pus in situatia de a nu fi. Caz in care 100% din oameni parasesc tabara. Nu te pacali crezand ca esti, ci mai degraba cauta sa nu ajungi in situatia de a proba ca defapt nu esti. Nu stiu daca e natura umana sau prostie primordiala. Cred ca toti oamenii au totdeauna o scuza. Si de multe ori este una plauzibila si reala, insa mai cred ca daca persoana la care ti ar face ce ai facut tu, si ti-ar servi aceeasi scuza, ar fi impardonabila. Ma astept sa fiu invidiat, tradat, urat, inselat mai degraba decat iubit si apreciat. Sunt nopti in care regret acest gust amar pe care-l am, acest cinism, insa din pacate toti au cazut la proba contrara.
2) Cred ca oamenii sunt in principiu rai. Nu cred ca se nasc neaparat asa, ci devin. Binenteles scuza tuturor este ca cel de langa este de vina ptr acest fapt. Spun ca oamenii sunt asa deoarece observ ca iti trebuie un efort sa faci bine, ca sa faci rau nu trebuie sa faci mai nimic. E mai natural.
3) Cred ca exceptiile ne definesc. Un om salveaza alt om, cineva este peste masura de altruist, cineva face ceva pentru altcineva, benevol, cineva are o mila foarte mare pentru altii, oameni, animale si face ceva in baza acestui sentiment etc. Spunem ca e uman ce au facut ei, chiar daca noi n-am facut-o si pusi in aceeasi situatie, n-am face-o. La noi cu o floare se face primavara.
4) Cred ca oamenii sunt unici si nu apreciaza asta.
5) Cred cu mult mai multe insa sunt lucruri atat de intime incat nu le pot dezvalui. Apoi sunt lucruri pe care le-am descoperit in decursul unei vieti in care am observat totul, meticulos, studiind, punand cap la cap si nu vreau sa le impartasesc. Ar presupune un efort, iar eu sunt om, e mai natural sa va las sa le descoperiti pe pielea voastra. Oricum oamenii nu sunt creati sa invete nimic din experientele cuiva. Tine de unicitatea noastra. E imbucurator sa stiu ca stalpul pe care l-am lovit cu capul, va fi lovit si de copii mei, si de copii copiilor mei si de copii lor iarasi si iarasi, pana cand stalpul va fi daramat. Iar urmatorul copil nascut la rand, care nu va avea acel stalp pentru a-l lovi va fi din acest motiv fie un scelerat, fie un geniu.
Traiasca Oedip, traiasca Freud, traiasca idiotii care vor citi de azi incolo carti crezand ca se vor descopri, pe ei...unicii!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)