Cei albi ii urasc pe cei negri, pentru ca sunt negrii.
Cei negri ii urasc pe cei albi, pentru ca sunt albi.
Unii ii urasc pe evrei, pentru ca sunt evrei.
Unii urasc musulmanii, pentru ca sunt musulmani.
Unii urasc crestinii, pentru ca sunt crestini.
Unii ii urasc pe homosexuali, pentu ca sunt homosexuali.
Unii ii urasc pe bogati, pentru ca sunt bogati.
Unii ii urasc pe cersetori, pentru ca sunt cersetori.
Unii urasc ipocritii, lasii, urâţii, pentru ca sunt ipocriti, lasi sau urâţi.
Unii urasc obiceiurile altora, tabieturile altora, viciile altora.
Unii urasc linistea altora, implinirea sufleteasca a altora, frumusetea altora.
Unii se urasc pe sine, pentru ceea ce nu sunt.
Unii il urasc pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu le permite.
A fi un paradox este esenta umana: toti iubim faptul ca suntem unici, insa urâm ca suntem diversi.
Din acest motiv, cred cu tarie ca Dumnezeu ne iubeste si ne uraste cu aceeasi greaţă. Orice fiinta normala care cauta sa ne inteleaga, nu poate avea decat aceste doua sentimente, simtite cu egala tarie: iubesc sa va urăsc, la fel de mult cât urăsc sa va iubesc!
sâmbătă, 11 decembrie 2010
marți, 17 august 2010
Micuta floare
La inceput n-am stiut ce sa cred. Statea acolo in ghiveci, mica, doar cu niste frunze pricajite, grupate ca-ntr-o spaima nedeslusita, cu cativa bulbi mici si nedefiniti asteptand vremuri mai bune, pentru a se deschide. Nu stiam mare lucru despre ea. Decat ce aflasem de ici, de colo. Stiam ceva despre micuta floare insa nu atat incat sa-i acord intregul meu timp. Am pus-o pe pervaz in bataia razelor de soare, am privit-o intrigat un timp, mi-am dat singur verdictul in ceea ce o priveste: imi placea. Era un sentiment nedefinit totusi, era plapanda si zgribulita parca, imi era teama sa o ating, sfiala unui necunoscator. Mi-am promis sa o invat, singur, fara ajutor. Mi-am promis sa nu o judec decat atunci cand voi sti totul despre ea, sa nu am preconceptii si mandrii, sa uit parerile trecute, sa o iau de la capat. Stiam ca nu-mi va fi usor; stiam ca impart spatiul cu cineva de acum. Incercam sa o respect si sa ma imprietenesc cu ea. Am privit-o indelung. Soarele a apus blajin peste frunzele ei micute, i-a zambit pret de cateva secunde, a mangaiat-o si i-a spus noapte buna. Am inceput sa incerc sa o invat. I-am privit atent culoarea, i-am atins sfios frunzele, tulpina, florile in devenire. Dupa un timp scurs impreuna, intr-o zi a facut o mica floare. O mica floare de o culoare de final de rogvaiv, micuta, sfioasa, un pic ondulata. Mi-a placut imediat. Floarea mea devenea... o floare. Se imbata in razele soarelui, se rasfata cu radacinile in pamantul bogat si in apa ce-i strabatea fiinta. Vorbeam adesea, orice, fara ocolisuri. Eram confidenti. Era superb in lumea ei: fara rautati, fara cuvinte urate, fara duplicitate, fara avaritie, doar iubire atotstapanitoare, doar pasiune si extaz, doar voluptate imbatatoare, doar ganduri fericite, doar zambete, doar optimism. S-a suparat cand i-am spus ca eu cred ca este un pic prea optimista, ca lumea nu este chiar asa, indiferent ca discutam de a mea sau a ei:
- Porti prea multe in spate, mi-a spus...
- Nu port mai mult decat pot duce, si nimic din ce nu-mi trebuie. Lumea nu e un loc urat, nu pot acuza totul si pe toti; tu esti noua aici, eu voi fi aici pentru tine, totdeauna, iar daca din ce vom trai va fi sa fie cum spui tu, atunci foarte bine, eu ma insel, si nu voi regreta ca m-am inselat.
Dar in curand a inteles ca nu ma inselam, nu totul era ceea ce parea. Si a invatat, si m-a invatat si m-a imbogatit mai mult decat am putut spera. Si desi pe mica ei tulpina au aparut si cativa spini, ei nu m-au intepat niciodata, pentru ca nu erau pentru mine.
A facut multe flori, au trecut zile, sptamani, ani. Nu totul a fost totdeauna perfect, dar daca nu e perfect insemna ca e real. O privesc in diminetile ploioase imediat ce-mi ridic pleoapele mintii, e bine ca e acolo, e obisnuinta mea tainica, firava si eterna, e sentimentul posibilitatii lucrurilor diafane, este recastigarea inocentelor alungate, este sentimentul recunoscator ca teama e ridicola. E mica mea floare Violeta. Multumesc!
- Porti prea multe in spate, mi-a spus...
- Nu port mai mult decat pot duce, si nimic din ce nu-mi trebuie. Lumea nu e un loc urat, nu pot acuza totul si pe toti; tu esti noua aici, eu voi fi aici pentru tine, totdeauna, iar daca din ce vom trai va fi sa fie cum spui tu, atunci foarte bine, eu ma insel, si nu voi regreta ca m-am inselat.
Dar in curand a inteles ca nu ma inselam, nu totul era ceea ce parea. Si a invatat, si m-a invatat si m-a imbogatit mai mult decat am putut spera. Si desi pe mica ei tulpina au aparut si cativa spini, ei nu m-au intepat niciodata, pentru ca nu erau pentru mine.
A facut multe flori, au trecut zile, sptamani, ani. Nu totul a fost totdeauna perfect, dar daca nu e perfect insemna ca e real. O privesc in diminetile ploioase imediat ce-mi ridic pleoapele mintii, e bine ca e acolo, e obisnuinta mea tainica, firava si eterna, e sentimentul posibilitatii lucrurilor diafane, este recastigarea inocentelor alungate, este sentimentul recunoscator ca teama e ridicola. E mica mea floare Violeta. Multumesc!
luni, 16 august 2010
Evolutie, involutie sau devenire
Oamenii sunt creaturi ciudate. Neintelese si de neinteles. Pana si D-zeu a crezut ca ne cunoaste indeajuns incat sa aiba incredere in noi. S-a inselat.
Stiu ca oamenii sunt un amalgam bizar de "natura" si educatie. Pe langa acesti doi factori principali mai sunt cateva sute, poate chiar cerul sub care traiesti, soarele care te mangaie, urechea ta care aude, creierul tau care alege ce intelege, ochii tai care aleg ce vad si sufletul tau care alege ce doreste. Deci omul "evolueaza" de la ce are genetic, pana la ceea ce este el la un moment dat. Se pune totul intr-un bol, se amesteca toate ingredientele, pe parcurs se mai adauga cate ceva, se gusta, se mai adauga, se mai arunca cate ceva, se mai adauga, mixtura se subtiaza sau devine dura, devine elastica sau fragila, inflexibila, asemanatoare cu alte mixturi, si iarasi se mai adauga si iarasi... Totul dureaza o viata. Una singura, caci la atat ai dreptul. Intr-un Univers vechi de 13.7 miliarde de ani, pe un Pamant vechi de 4.7 miliarde de ani, cu un grad de inclinatie perfect, care se invarte perfect in jurul axei sale, care face o miscare de revolutie perfecta, care are un satelit natural perfect etc etc, deci in aceste conditii ai de trait cateva zeci de ani aici. Tu, mixtura ta si putinta ta de a deveni, ceva, orice, ce doresti.
Pe acest Pamant, pana la aceasta varsta, in baza experientelor anterioare, in baza socializarilor traite, tinand cont de "natura" mea si de educatia pe care mi-am insusit-o cred:
1) Ca sunt ponderat cinic. Cred in sentimente insa mai degraba in cele rele, care mi se par mai trainice, decat in cele bune. Cred in iubire dar...sa nu exageram. Tine catva timp, e un pretext foarte bun ptr sex, e bun la a constrange pe cineva sa ia un credit alaturi de tine samd. Sentimentul exista, cred in el, si e sublim. Pacat ca noi oamenii il "folosim". Cred ca oamenii sunt capabili sa se iubeasca cu tot ce tine de acest sentiment. Insa nu cred ca dureaza. Restul ce ramane intr-o relatie e altceva: e respect, obisnuinta in foarte mare masura, incredere si teama ca nu gasesti ceva mai bun. Nu cred ca oamenii sunt fideli. Cred ca esti fidel doar daca nu ai fost pus in situatia de a nu fi. Caz in care 100% din oameni parasesc tabara. Nu te pacali crezand ca esti, ci mai degraba cauta sa nu ajungi in situatia de a proba ca defapt nu esti. Nu stiu daca e natura umana sau prostie primordiala. Cred ca toti oamenii au totdeauna o scuza. Si de multe ori este una plauzibila si reala, insa mai cred ca daca persoana la care ti ar face ce ai facut tu, si ti-ar servi aceeasi scuza, ar fi impardonabila. Ma astept sa fiu invidiat, tradat, urat, inselat mai degraba decat iubit si apreciat. Sunt nopti in care regret acest gust amar pe care-l am, acest cinism, insa din pacate toti au cazut la proba contrara.
2) Cred ca oamenii sunt in principiu rai. Nu cred ca se nasc neaparat asa, ci devin. Binenteles scuza tuturor este ca cel de langa este de vina ptr acest fapt. Spun ca oamenii sunt asa deoarece observ ca iti trebuie un efort sa faci bine, ca sa faci rau nu trebuie sa faci mai nimic. E mai natural.
3) Cred ca exceptiile ne definesc. Un om salveaza alt om, cineva este peste masura de altruist, cineva face ceva pentru altcineva, benevol, cineva are o mila foarte mare pentru altii, oameni, animale si face ceva in baza acestui sentiment etc. Spunem ca e uman ce au facut ei, chiar daca noi n-am facut-o si pusi in aceeasi situatie, n-am face-o. La noi cu o floare se face primavara.
4) Cred ca oamenii sunt unici si nu apreciaza asta.
5) Cred cu mult mai multe insa sunt lucruri atat de intime incat nu le pot dezvalui. Apoi sunt lucruri pe care le-am descoperit in decursul unei vieti in care am observat totul, meticulos, studiind, punand cap la cap si nu vreau sa le impartasesc. Ar presupune un efort, iar eu sunt om, e mai natural sa va las sa le descoperiti pe pielea voastra. Oricum oamenii nu sunt creati sa invete nimic din experientele cuiva. Tine de unicitatea noastra. E imbucurator sa stiu ca stalpul pe care l-am lovit cu capul, va fi lovit si de copii mei, si de copii copiilor mei si de copii lor iarasi si iarasi, pana cand stalpul va fi daramat. Iar urmatorul copil nascut la rand, care nu va avea acel stalp pentru a-l lovi va fi din acest motiv fie un scelerat, fie un geniu.
Traiasca Oedip, traiasca Freud, traiasca idiotii care vor citi de azi incolo carti crezand ca se vor descopri, pe ei...unicii!!!
Stiu ca oamenii sunt un amalgam bizar de "natura" si educatie. Pe langa acesti doi factori principali mai sunt cateva sute, poate chiar cerul sub care traiesti, soarele care te mangaie, urechea ta care aude, creierul tau care alege ce intelege, ochii tai care aleg ce vad si sufletul tau care alege ce doreste. Deci omul "evolueaza" de la ce are genetic, pana la ceea ce este el la un moment dat. Se pune totul intr-un bol, se amesteca toate ingredientele, pe parcurs se mai adauga cate ceva, se gusta, se mai adauga, se mai arunca cate ceva, se mai adauga, mixtura se subtiaza sau devine dura, devine elastica sau fragila, inflexibila, asemanatoare cu alte mixturi, si iarasi se mai adauga si iarasi... Totul dureaza o viata. Una singura, caci la atat ai dreptul. Intr-un Univers vechi de 13.7 miliarde de ani, pe un Pamant vechi de 4.7 miliarde de ani, cu un grad de inclinatie perfect, care se invarte perfect in jurul axei sale, care face o miscare de revolutie perfecta, care are un satelit natural perfect etc etc, deci in aceste conditii ai de trait cateva zeci de ani aici. Tu, mixtura ta si putinta ta de a deveni, ceva, orice, ce doresti.
Pe acest Pamant, pana la aceasta varsta, in baza experientelor anterioare, in baza socializarilor traite, tinand cont de "natura" mea si de educatia pe care mi-am insusit-o cred:
1) Ca sunt ponderat cinic. Cred in sentimente insa mai degraba in cele rele, care mi se par mai trainice, decat in cele bune. Cred in iubire dar...sa nu exageram. Tine catva timp, e un pretext foarte bun ptr sex, e bun la a constrange pe cineva sa ia un credit alaturi de tine samd. Sentimentul exista, cred in el, si e sublim. Pacat ca noi oamenii il "folosim". Cred ca oamenii sunt capabili sa se iubeasca cu tot ce tine de acest sentiment. Insa nu cred ca dureaza. Restul ce ramane intr-o relatie e altceva: e respect, obisnuinta in foarte mare masura, incredere si teama ca nu gasesti ceva mai bun. Nu cred ca oamenii sunt fideli. Cred ca esti fidel doar daca nu ai fost pus in situatia de a nu fi. Caz in care 100% din oameni parasesc tabara. Nu te pacali crezand ca esti, ci mai degraba cauta sa nu ajungi in situatia de a proba ca defapt nu esti. Nu stiu daca e natura umana sau prostie primordiala. Cred ca toti oamenii au totdeauna o scuza. Si de multe ori este una plauzibila si reala, insa mai cred ca daca persoana la care ti ar face ce ai facut tu, si ti-ar servi aceeasi scuza, ar fi impardonabila. Ma astept sa fiu invidiat, tradat, urat, inselat mai degraba decat iubit si apreciat. Sunt nopti in care regret acest gust amar pe care-l am, acest cinism, insa din pacate toti au cazut la proba contrara.
2) Cred ca oamenii sunt in principiu rai. Nu cred ca se nasc neaparat asa, ci devin. Binenteles scuza tuturor este ca cel de langa este de vina ptr acest fapt. Spun ca oamenii sunt asa deoarece observ ca iti trebuie un efort sa faci bine, ca sa faci rau nu trebuie sa faci mai nimic. E mai natural.
3) Cred ca exceptiile ne definesc. Un om salveaza alt om, cineva este peste masura de altruist, cineva face ceva pentru altcineva, benevol, cineva are o mila foarte mare pentru altii, oameni, animale si face ceva in baza acestui sentiment etc. Spunem ca e uman ce au facut ei, chiar daca noi n-am facut-o si pusi in aceeasi situatie, n-am face-o. La noi cu o floare se face primavara.
4) Cred ca oamenii sunt unici si nu apreciaza asta.
5) Cred cu mult mai multe insa sunt lucruri atat de intime incat nu le pot dezvalui. Apoi sunt lucruri pe care le-am descoperit in decursul unei vieti in care am observat totul, meticulos, studiind, punand cap la cap si nu vreau sa le impartasesc. Ar presupune un efort, iar eu sunt om, e mai natural sa va las sa le descoperiti pe pielea voastra. Oricum oamenii nu sunt creati sa invete nimic din experientele cuiva. Tine de unicitatea noastra. E imbucurator sa stiu ca stalpul pe care l-am lovit cu capul, va fi lovit si de copii mei, si de copii copiilor mei si de copii lor iarasi si iarasi, pana cand stalpul va fi daramat. Iar urmatorul copil nascut la rand, care nu va avea acel stalp pentru a-l lovi va fi din acest motiv fie un scelerat, fie un geniu.
Traiasca Oedip, traiasca Freud, traiasca idiotii care vor citi de azi incolo carti crezand ca se vor descopri, pe ei...unicii!!!
luni, 19 aprilie 2010
Cu trenul. Era Moderna.
Imi aduc aminte o discutie avuta cu doi amici acum cativa ani, acum sapte sau opt ani daca nu ma insel. Cat au evoluat oamenii, omenirea, daca au evoluat si ce inseamna asta? cum se poate asta contabiliza? daca se poate, in primul rand, contabiliza?! Amicii mei nu aveau nicio urma de indoiala ca oamenii au progresat imens, galopant, ireversibil si din asta au rezultat, in majoritatea situatiilor, doar avantaje pentru rasa umana. Iar acest lucru poate fi contabilizat intr-o mare, atotcuprinzatoare realitate: a crescut confortul! Confortul oamenilor din aceste zile este incomparabil oricarei ere apuse. Desi subiectiva ideea, ma raliez ei. Dar ma intreb: acum 2000 de ani romanii nu credeau oare la fel? si paradoxal si ei aveau dreptate.
Imi amintesc aceasta discutie pentru ca m-am opus si totusi m-am lasat prada acestei idei, intr-o zi superba de vara stand pe o terasa pe malul Dunarii. O umbrela de mari proportii impiedica soarele candid sa-mi incalzeasca sticla de suc din care sorbeam agale cu ajutorul paiului. M-am lasat moale in scaunul de plastic turnat, mi-am asezat ochelarii cu rame subtiri si lentile imperceptibile pe masa de plastic turnat, si mi-am coborat privirea peste cimentul fin al terasei. Toropit mi-am atintit privirea asupra unei insecte de vara ce marsaluia pe cimentul incins. Neobosita. Vesnic in miscare si oarecum fericita ca iata, dupa mii si mii de ani cineva i-a asfaltat si ei terenul de joaca.
Da, lumea a evoluat. Locomotiva cu abur, locomotiva diesel, locomotiva electrica. Cine poate contrazice evidenţa?
Zilele trecute am calatorit cu trenul. Timisoara-Bucuresti. Acum 100 de ani distanta era fantasmagonica. Pe o linie ferata pe care-ti riscai viata, intr-un tren neconfortabil si prafuit, cu o locomotiva care se straduia sa nu moara in plina campie si sa te lase prada deznadejdilor cele mai negre; cu un tren care probabil oprea din localitate in localitate sa alimenteze fie cu apa, fie cu carbune, inecat in fumul locomotivei si sugrumat de arsita verii, Doamne, ce calvar trebuie sa fi fost. In vremurile noastre insa: mi-am luat biletul de la functionara foarte amabila, semn ca se poate... Am strabatut peronul aproape gol la acele ore matinale catre vagonul meu. Racoare. Respir si scot abur ca o locomotiva. Gasesc vagonul destul de greu, tabla pe care era numerotat numarul vagonului era indoita. Dar pentru ce D-zeu ai deductie logica? De cum pun piciorul pe scara vagonului ma izbeste mirosul de urina proaspat spalata cu.. doar apa. Usa WC-ului este deschisa pentru a se aerisi locul. Metoda poate fi usor folosita ca antifurt. Nu poti "opera" in asemenea conditii. E inuman. Inaintez pe culoarul stramt, cu geanta inaintea mea, si aproape ma lovesc de o babuta ce inainta din sens invers, aproape sa ma darame. Ii fac loc, asta insemnand ca ma fac una cu geamul de pe culoar, iar batranica se urca pe mine ca pe copacul vietii. Binenteles ingaima: "tineretul din ziua de azi?!!!" Imi gasesc locul in vagon, apuc sa-mi urc bagajul, sa-mi dau jos geaca, sa ma asez pe scaun, sa realizez ca tetiera pica jos si vagonul, ca prin farmec, se umple. Sper ca nu a facut nimeni curat in vagoane, nu stiu cati stiti insa vagoanele se spala de la un WC la altul. Intelegeti? Oricum este un miros inchis, ranced, miroase a...tren. Da, trenul are un miros inconfundabil. E mirosul acela de branza amestecat cu transpiratie, cu spray de corp de toate felurile, cu urina si materiale de tapiterie imbibate de toate miasmele lumii. Si mirosurile se improspateaza mereu; cineva a uitat sa se spele pe dinti si, ghinionul dracului, tocmai el e guralivul vagonului (fiecare vagon are un guraliv), cineva cara o putina cu ceva, cineva are un sandwisch, cineva are saratele cu cascaval, cineva paine uscata cu usturoi, cineva snacks-uri cu paprika. Cineva adoarme si ii scapa una. Soarta. E fiecare pentru el. Supravietuirea celui adaptat. Se face cald in vagoane. Aerul conditionat merge cu conditia sa deschizi geamul. Vine naşul, ii dai biletul si-l intrebi de ce nu merge aerul conditionat; se uita la tine ca la un gainaţ in cadere si-ti raspunde ca el nu e mecanic de tren. Nu merge pentru ca nu merge. La statiile, haltele si garile urmatoare urca alti oameni. Multi si tot mai multi. Parca toata partea de sud a tarii s-a pus in miscare. Realizam ca multi dintre ei au bilete cu numarul meu. Desi biletele le da un computer, care nu ar trebui sa aibe un soft care sa faca o centralizare? Ma infig in scaun. Nu ma las dus. Ridicam tonul unul la altul. Vine naşul. Ne intreaba care e problema. Ii spunem. Ne cere biletele. Se uita la ele, scoate aparatul ala de stors usturoiul, composteaza biletele si pleaca. Ne arunca peste umar: " nu mai zbierati, sunt destule locuri libere" Incepe migrarea catre locuri vacante. In curand toata lumea cunoaste pe toata lumea. Incep discutiile, amintirile, filosofarile, unii citesc, altii dorm, unii mananca, unii stau locului, altii se perinda pe culoare. Si exact cand toata viermuiala asta se potoleste, dupa 4-5 ore de calatorie, cand aproape toti sunt toropiti de caldura si oboseala si de plictis, intr-un camp, trenul se opreste. Ce sa fie? Suntem lamuriti de naşi. Sina este in reparatie, trenul trebuie evacuat, ne coboram nauci de somn in camp, fiecare-si taraste bagajele si ne indreptam precum gastele catre niste autobuze oprite-n zare. Ne aruncam bagajele in cala, ne urcam in autobuze, devine evident ca suntem prea multi pentru numarul autobuzelor si pentru capacitatea lor. Celor ramasi in urma li se promite ca acele autobuze se vor intoarce si dupa ei. Pe drum autobuzul mai face o oprire, doua, soferul mai face un ciubuc,asa, de-o ciorba de burta, luma dezmeticita acum rade, manelele canta in boxe... Ajungem la gara unde trebuie sa asteptam legatura de tren. E racoare, soarele se ascunde dupa norisorii rasfirati. E o gara mica, o gara de marfa defapt. Primele 10-15 minute oamenii discuta intre ei, se uita din cand in cand dupa tren, topaie pe loc sa nu patrunda racoarea la oase. Apoi totul se calmeaza. Ma asez pe geanta de calatorie, ma uit in zare peste niste vagoane dezafectate si ruginite aruncate ca intr-un muzeu de razboi. Nu se vede pana departe; este ceata. Se aseaza linistea; oamenii motaie iarasi pe scaune sau cocotati pe propriile genti. Cainii garii hraniti de oamenii din tren, dorm acum si ei. In total vreo 200 - 300 de oameni care asteapta cu speranta. Se aude o pasare care canta parca doar ca sa-si dezmurteasca glasul. Se iveste soarele. De sub obloane oamenii ies la lumina. Motaim ca niste pui de gaina, toropiti, tristi ca suntem romani. De doua luni sina este in reparatie, tot ce trebuie sa faca este sa arunce niste nisip sub o sina si sa asigure malul. Doua luni. Poate avem noroc, poate face ministrul transporturilor nisip la rinichi si face pipi sub sine. Poate face un alt ministru niste piatra la fiere, la ficati si la rinichi si asiguram si malul. Doamne da-i! Vine dupa 2 ore de asteptare trenul, ma arunc in vagonul pe care scrie 5, imi caut locul ma asez si eu si restul, vad ca pe jumatate din tovarasii de vagon ii cunosc, dar pe restul, nu. Din discutii realizam ce s-a petrecut: dupa ce ne-am urcat, vagonul 5 a devenit vagonul 1 si invers, deoarece s-a schimbat locomotiva. Iata, precum spune Biblia: cel din urma a devenit cel dintai. In urmatoarea localitate urca oameni care au locuri pe scaunul meu. Defapt au locuri pe scaunul lor, eu sunt intrusul. Si eu si restul inadaptatilor migram catre vagoanele nostre. Inaintam greu, e cald, multa lume a iesit din compartimente si stau pe culoar. Ajung intr-un final la vagonul meu si la locul meu. Un batranel sta in scaun. Il intreb ce loc are? imi arata biletul: copia fidela a biletului meu. Zambesc resemnat, batranul zambeste mustrator. Amandoi suntem fericiti: el sta jos iar mie nu-mi mai pasa. Inca 4-5 ore si sunt la destinatie. Imi gasesc pana la urma un loc liber. Citesc, adorm, citesc, visez uitandu-ma pe geam, in gol. Prima data trec secundele, apoi minutele, apoi orele. Ma doare corpul, mi-au amortit muschii, oasele, gandurile.
Dupa 10 ore ajung. Intr-un timp mult mai bun ca acum 100 de ani si cu un confort net superior, inimaginabil acum sute de ani. Da, oamenii au evoluat, insa ceva a ramas de-a lungul veacurilor: puterea de a indura in tacere.
Imi amintesc aceasta discutie pentru ca m-am opus si totusi m-am lasat prada acestei idei, intr-o zi superba de vara stand pe o terasa pe malul Dunarii. O umbrela de mari proportii impiedica soarele candid sa-mi incalzeasca sticla de suc din care sorbeam agale cu ajutorul paiului. M-am lasat moale in scaunul de plastic turnat, mi-am asezat ochelarii cu rame subtiri si lentile imperceptibile pe masa de plastic turnat, si mi-am coborat privirea peste cimentul fin al terasei. Toropit mi-am atintit privirea asupra unei insecte de vara ce marsaluia pe cimentul incins. Neobosita. Vesnic in miscare si oarecum fericita ca iata, dupa mii si mii de ani cineva i-a asfaltat si ei terenul de joaca.
Da, lumea a evoluat. Locomotiva cu abur, locomotiva diesel, locomotiva electrica. Cine poate contrazice evidenţa?
Zilele trecute am calatorit cu trenul. Timisoara-Bucuresti. Acum 100 de ani distanta era fantasmagonica. Pe o linie ferata pe care-ti riscai viata, intr-un tren neconfortabil si prafuit, cu o locomotiva care se straduia sa nu moara in plina campie si sa te lase prada deznadejdilor cele mai negre; cu un tren care probabil oprea din localitate in localitate sa alimenteze fie cu apa, fie cu carbune, inecat in fumul locomotivei si sugrumat de arsita verii, Doamne, ce calvar trebuie sa fi fost. In vremurile noastre insa: mi-am luat biletul de la functionara foarte amabila, semn ca se poate... Am strabatut peronul aproape gol la acele ore matinale catre vagonul meu. Racoare. Respir si scot abur ca o locomotiva. Gasesc vagonul destul de greu, tabla pe care era numerotat numarul vagonului era indoita. Dar pentru ce D-zeu ai deductie logica? De cum pun piciorul pe scara vagonului ma izbeste mirosul de urina proaspat spalata cu.. doar apa. Usa WC-ului este deschisa pentru a se aerisi locul. Metoda poate fi usor folosita ca antifurt. Nu poti "opera" in asemenea conditii. E inuman. Inaintez pe culoarul stramt, cu geanta inaintea mea, si aproape ma lovesc de o babuta ce inainta din sens invers, aproape sa ma darame. Ii fac loc, asta insemnand ca ma fac una cu geamul de pe culoar, iar batranica se urca pe mine ca pe copacul vietii. Binenteles ingaima: "tineretul din ziua de azi?!!!" Imi gasesc locul in vagon, apuc sa-mi urc bagajul, sa-mi dau jos geaca, sa ma asez pe scaun, sa realizez ca tetiera pica jos si vagonul, ca prin farmec, se umple. Sper ca nu a facut nimeni curat in vagoane, nu stiu cati stiti insa vagoanele se spala de la un WC la altul. Intelegeti? Oricum este un miros inchis, ranced, miroase a...tren. Da, trenul are un miros inconfundabil. E mirosul acela de branza amestecat cu transpiratie, cu spray de corp de toate felurile, cu urina si materiale de tapiterie imbibate de toate miasmele lumii. Si mirosurile se improspateaza mereu; cineva a uitat sa se spele pe dinti si, ghinionul dracului, tocmai el e guralivul vagonului (fiecare vagon are un guraliv), cineva cara o putina cu ceva, cineva are un sandwisch, cineva are saratele cu cascaval, cineva paine uscata cu usturoi, cineva snacks-uri cu paprika. Cineva adoarme si ii scapa una. Soarta. E fiecare pentru el. Supravietuirea celui adaptat. Se face cald in vagoane. Aerul conditionat merge cu conditia sa deschizi geamul. Vine naşul, ii dai biletul si-l intrebi de ce nu merge aerul conditionat; se uita la tine ca la un gainaţ in cadere si-ti raspunde ca el nu e mecanic de tren. Nu merge pentru ca nu merge. La statiile, haltele si garile urmatoare urca alti oameni. Multi si tot mai multi. Parca toata partea de sud a tarii s-a pus in miscare. Realizam ca multi dintre ei au bilete cu numarul meu. Desi biletele le da un computer, care nu ar trebui sa aibe un soft care sa faca o centralizare? Ma infig in scaun. Nu ma las dus. Ridicam tonul unul la altul. Vine naşul. Ne intreaba care e problema. Ii spunem. Ne cere biletele. Se uita la ele, scoate aparatul ala de stors usturoiul, composteaza biletele si pleaca. Ne arunca peste umar: " nu mai zbierati, sunt destule locuri libere" Incepe migrarea catre locuri vacante. In curand toata lumea cunoaste pe toata lumea. Incep discutiile, amintirile, filosofarile, unii citesc, altii dorm, unii mananca, unii stau locului, altii se perinda pe culoare. Si exact cand toata viermuiala asta se potoleste, dupa 4-5 ore de calatorie, cand aproape toti sunt toropiti de caldura si oboseala si de plictis, intr-un camp, trenul se opreste. Ce sa fie? Suntem lamuriti de naşi. Sina este in reparatie, trenul trebuie evacuat, ne coboram nauci de somn in camp, fiecare-si taraste bagajele si ne indreptam precum gastele catre niste autobuze oprite-n zare. Ne aruncam bagajele in cala, ne urcam in autobuze, devine evident ca suntem prea multi pentru numarul autobuzelor si pentru capacitatea lor. Celor ramasi in urma li se promite ca acele autobuze se vor intoarce si dupa ei. Pe drum autobuzul mai face o oprire, doua, soferul mai face un ciubuc,asa, de-o ciorba de burta, luma dezmeticita acum rade, manelele canta in boxe... Ajungem la gara unde trebuie sa asteptam legatura de tren. E racoare, soarele se ascunde dupa norisorii rasfirati. E o gara mica, o gara de marfa defapt. Primele 10-15 minute oamenii discuta intre ei, se uita din cand in cand dupa tren, topaie pe loc sa nu patrunda racoarea la oase. Apoi totul se calmeaza. Ma asez pe geanta de calatorie, ma uit in zare peste niste vagoane dezafectate si ruginite aruncate ca intr-un muzeu de razboi. Nu se vede pana departe; este ceata. Se aseaza linistea; oamenii motaie iarasi pe scaune sau cocotati pe propriile genti. Cainii garii hraniti de oamenii din tren, dorm acum si ei. In total vreo 200 - 300 de oameni care asteapta cu speranta. Se aude o pasare care canta parca doar ca sa-si dezmurteasca glasul. Se iveste soarele. De sub obloane oamenii ies la lumina. Motaim ca niste pui de gaina, toropiti, tristi ca suntem romani. De doua luni sina este in reparatie, tot ce trebuie sa faca este sa arunce niste nisip sub o sina si sa asigure malul. Doua luni. Poate avem noroc, poate face ministrul transporturilor nisip la rinichi si face pipi sub sine. Poate face un alt ministru niste piatra la fiere, la ficati si la rinichi si asiguram si malul. Doamne da-i! Vine dupa 2 ore de asteptare trenul, ma arunc in vagonul pe care scrie 5, imi caut locul ma asez si eu si restul, vad ca pe jumatate din tovarasii de vagon ii cunosc, dar pe restul, nu. Din discutii realizam ce s-a petrecut: dupa ce ne-am urcat, vagonul 5 a devenit vagonul 1 si invers, deoarece s-a schimbat locomotiva. Iata, precum spune Biblia: cel din urma a devenit cel dintai. In urmatoarea localitate urca oameni care au locuri pe scaunul meu. Defapt au locuri pe scaunul lor, eu sunt intrusul. Si eu si restul inadaptatilor migram catre vagoanele nostre. Inaintam greu, e cald, multa lume a iesit din compartimente si stau pe culoar. Ajung intr-un final la vagonul meu si la locul meu. Un batranel sta in scaun. Il intreb ce loc are? imi arata biletul: copia fidela a biletului meu. Zambesc resemnat, batranul zambeste mustrator. Amandoi suntem fericiti: el sta jos iar mie nu-mi mai pasa. Inca 4-5 ore si sunt la destinatie. Imi gasesc pana la urma un loc liber. Citesc, adorm, citesc, visez uitandu-ma pe geam, in gol. Prima data trec secundele, apoi minutele, apoi orele. Ma doare corpul, mi-au amortit muschii, oasele, gandurile.
Dupa 10 ore ajung. Intr-un timp mult mai bun ca acum 100 de ani si cu un confort net superior, inimaginabil acum sute de ani. Da, oamenii au evoluat, insa ceva a ramas de-a lungul veacurilor: puterea de a indura in tacere.
sâmbătă, 10 aprilie 2010
Prezervativul lui Patrocle
Mai deunazi citesc pe un site:
"Cercetătorii au descoperit recent că nu numai oamenii se îmbolnăvesc de SIDA, ci şi animalele domestice, în special câinii...
La fel ca şi la oameni, nu se cunoaşte originea virusului, dar ipoteza maimuţei verzi pare să întrunească acordul lumii ştiinţifice, datorită similitudinii dintre comportamentul sexual libertin al acestei specii de maimuţă pe cale de dispariţie şi cel al comunităţii gay...
Iată că industria de profil a găsit un răspuns adecvat pentru această nouă provocare şi, începând din ziua de azi, pune la dispoziţia posesorilor responsabili de câini un prezervativ special conceput: prezervativul canin. Este disponibil într-o gamă comprehensivă de arome, de la ciocolată şi până la salam, iar testele au dovedit că este ergonomic, fiabil şi nu ştirbeşte cu nimic calitatea actului sexual...
Totuşi, veterinarii consideră că un adevărat iubitor de animale trebuie să treacă peste orice impediment când viaţa tovarăşului său de viaţă este supusă unui risc şi dau un singur sfat: pentru o protecţie maximă, trebuiesc întreprinse toate demersurile pentru ca erecţia să fie maximă în momentul montării prezervativului."
E clar! O luăm razna, suntem pe aratura! Bietele animale: dupa ce descopera ca pot face SIDA, acum alta molima ii loveste: oameniii!
Sa gandim metodic, sa nu fim obtuzi; ce D-zeu, sa nu privim viata ca prin prezervativ.
Deci obsedatele maimute verzi sunt responsabile, care va sa zica? Nu am inteles totusi cum sunt aceste maimute: libertine ori gay, sau ambele. Caci daca erau libertine si negay cum naiba sunt pe cale de disparitie? Ca doar nu o fac cu diafragma pusa domnisoarele verzui?! Prin urmare am banuiala ca masculii se iubesc tare mult intre ei, intr-un libertinaj de parada. Iar femelele verzi cred ca se iubesc cu masculii galbeni, vecinii din doi pomi mai departe, aia de le-au inscenat maimutelor verzi faza ca ar fi purtatori de SIDA. Atata timp cat savantii doar ii banuiesc pe verzui, credeti ca judecata mea un pic pestrita nu e posibila?
Apoi cum adica sunt disponibile, prezervativele, intr-o gama larga de arome??? Eu pe asta cu aromele la prezervative n-am priceput-o nici la cele de uzanta umana. Ce naiba mai, suntem atat de constipati incat am ajuns sa confundam sexul oral cu desertul? "Hei iubire, vrei un fruct?" Vai de papilele ei daca raspunde cu "da". Am o catelusa la munca si in joaca intr-o zi i-am aruncat un ardei iute. La mestecat de doua ori si abia apoi l-a lasat jos sa-l miroase. Asa e ea...nesatula. Pai ce face cateaua asta daca vine un macho Grivei cu prezervativul pus? Cum care prezervativ? Ala cu aroma de salam. In atare conditii o sa-mi deschid un cabinet medical de chirurgie reparatorie canina; o sa-l numesc..."CanCiOmu" de exemplu. Apoi, chipurile, prezervativul nu stirbeste calitatea actului sexual. Cine spune? Cine a depus marturie? La oameni este un conses: a face sex cu prezervativul montat e ca si cum ai mirosi in trandafir cu masca de gaze pusa pe nas. Probabil se considera ca animalele au un miros mai fin, sau asa ceva...
Apoi, piesa de rezistenta: "pentru o protecţie maximă, trebuiesc întreprinse toate demersurile pentru ca erecţia să fie maximă în momentul montării prezervativului."
Cum dracu fac asta? Ii arat reviste cu catele dezbracate? Ii soptesc la ureche vreo fantezie torida? Il incurajez spunandu-i ca desi este caine are voie sa o puna pe catea capra? Da-o-n ma-sa, sa zicem ca o fac si pe asta, bietul animal isi va pierde toata erectia: "sefuuuuuu ce cauti cu mana acolo, bre?" O sa apara o noua meserie in Codul CAEN: Montator de prezervativ canin. Va inlocui sculer-matriterul. O sa-i recunoastem usor dupa faptul ca au mereu nasul muscat. Sau poate vom invata catelele sa monteze. Sa monteze dispozitivele zic. Bine, cazul in care esti posesor de catea si iesi cu nenorocirea in lesa si se ia o haita de 25 de golani-catei dupa amandoi, nici nu-l mai discutam. Cum o sa fi rosu la fata de alergatura si plin de sange pe haine, cu parul zburlit si nasul rosu, cu sacul plin de prezervative in spate, copii o sa te confunde cu Hustler Mos Craciun.
Da, asa este, linia dintre sublim si ridicol este una fina, la noi insa ea este doar sublima si lipseste cu desavarsire. Ramane doar ridicolul unei natii care se râde, da, se râde pe sine. Trist dar comic, sublim dar ridicol, eterni dar inexistenti.
"Cercetătorii au descoperit recent că nu numai oamenii se îmbolnăvesc de SIDA, ci şi animalele domestice, în special câinii...
La fel ca şi la oameni, nu se cunoaşte originea virusului, dar ipoteza maimuţei verzi pare să întrunească acordul lumii ştiinţifice, datorită similitudinii dintre comportamentul sexual libertin al acestei specii de maimuţă pe cale de dispariţie şi cel al comunităţii gay...
Iată că industria de profil a găsit un răspuns adecvat pentru această nouă provocare şi, începând din ziua de azi, pune la dispoziţia posesorilor responsabili de câini un prezervativ special conceput: prezervativul canin. Este disponibil într-o gamă comprehensivă de arome, de la ciocolată şi până la salam, iar testele au dovedit că este ergonomic, fiabil şi nu ştirbeşte cu nimic calitatea actului sexual...
Totuşi, veterinarii consideră că un adevărat iubitor de animale trebuie să treacă peste orice impediment când viaţa tovarăşului său de viaţă este supusă unui risc şi dau un singur sfat: pentru o protecţie maximă, trebuiesc întreprinse toate demersurile pentru ca erecţia să fie maximă în momentul montării prezervativului."
E clar! O luăm razna, suntem pe aratura! Bietele animale: dupa ce descopera ca pot face SIDA, acum alta molima ii loveste: oameniii!
Sa gandim metodic, sa nu fim obtuzi; ce D-zeu, sa nu privim viata ca prin prezervativ.
Deci obsedatele maimute verzi sunt responsabile, care va sa zica? Nu am inteles totusi cum sunt aceste maimute: libertine ori gay, sau ambele. Caci daca erau libertine si negay cum naiba sunt pe cale de disparitie? Ca doar nu o fac cu diafragma pusa domnisoarele verzui?! Prin urmare am banuiala ca masculii se iubesc tare mult intre ei, intr-un libertinaj de parada. Iar femelele verzi cred ca se iubesc cu masculii galbeni, vecinii din doi pomi mai departe, aia de le-au inscenat maimutelor verzi faza ca ar fi purtatori de SIDA. Atata timp cat savantii doar ii banuiesc pe verzui, credeti ca judecata mea un pic pestrita nu e posibila?
Apoi cum adica sunt disponibile, prezervativele, intr-o gama larga de arome??? Eu pe asta cu aromele la prezervative n-am priceput-o nici la cele de uzanta umana. Ce naiba mai, suntem atat de constipati incat am ajuns sa confundam sexul oral cu desertul? "Hei iubire, vrei un fruct?" Vai de papilele ei daca raspunde cu "da". Am o catelusa la munca si in joaca intr-o zi i-am aruncat un ardei iute. La mestecat de doua ori si abia apoi l-a lasat jos sa-l miroase. Asa e ea...nesatula. Pai ce face cateaua asta daca vine un macho Grivei cu prezervativul pus? Cum care prezervativ? Ala cu aroma de salam. In atare conditii o sa-mi deschid un cabinet medical de chirurgie reparatorie canina; o sa-l numesc..."CanCiOmu" de exemplu. Apoi, chipurile, prezervativul nu stirbeste calitatea actului sexual. Cine spune? Cine a depus marturie? La oameni este un conses: a face sex cu prezervativul montat e ca si cum ai mirosi in trandafir cu masca de gaze pusa pe nas. Probabil se considera ca animalele au un miros mai fin, sau asa ceva...
Apoi, piesa de rezistenta: "pentru o protecţie maximă, trebuiesc întreprinse toate demersurile pentru ca erecţia să fie maximă în momentul montării prezervativului."
Cum dracu fac asta? Ii arat reviste cu catele dezbracate? Ii soptesc la ureche vreo fantezie torida? Il incurajez spunandu-i ca desi este caine are voie sa o puna pe catea capra? Da-o-n ma-sa, sa zicem ca o fac si pe asta, bietul animal isi va pierde toata erectia: "sefuuuuuu ce cauti cu mana acolo, bre?" O sa apara o noua meserie in Codul CAEN: Montator de prezervativ canin. Va inlocui sculer-matriterul. O sa-i recunoastem usor dupa faptul ca au mereu nasul muscat. Sau poate vom invata catelele sa monteze. Sa monteze dispozitivele zic. Bine, cazul in care esti posesor de catea si iesi cu nenorocirea in lesa si se ia o haita de 25 de golani-catei dupa amandoi, nici nu-l mai discutam. Cum o sa fi rosu la fata de alergatura si plin de sange pe haine, cu parul zburlit si nasul rosu, cu sacul plin de prezervative in spate, copii o sa te confunde cu Hustler Mos Craciun.
Da, asa este, linia dintre sublim si ridicol este una fina, la noi insa ea este doar sublima si lipseste cu desavarsire. Ramane doar ridicolul unei natii care se râde, da, se râde pe sine. Trist dar comic, sublim dar ridicol, eterni dar inexistenti.
luni, 11 ianuarie 2010
Pledoarie pentru ghinion
Daca ar sti omul locul
Unde se vinde norocul,
Ar cumpara toti cu sacul
Si-ar fi fericit tot natul.
Cine-are noroc ursit
Toata viata-i pricopsit.
Care n-au…nu au si pace,
Lumea pe dos de-ar intoarce
…………………………….
Cui-i da Dumnezeu noroc
Trece prin apa, prin foc
Si prin potop;
Ceilalti de-ar da cu ghiocul
Niciodata nu isi mai gasesc norocul!
Asa spune cantecul. Asa o fi. Cred ca unii sunt mai norocosi ca altii. La fel cred ca, in virtutea unei balante Universale, cine are noroc de pare ca a mancat rahat cu ligheanul, face ca altcineva sa aiba tot ghinionul din lume, indiferent ca se angajeaza ingrijitor la Zoo si se pune pe recuperat de mancat rahat. E imposibil sa nu cunoasteti macar cate un reprezentat din fiecare categorie. Norocul si ghinionul nu sunt raritati. Sunt fetele aceleasi monede. Eu ma consider ghinionist, insa trebuie sa recunosc: nu ma simt strivit de ghinion, ci mai degraba ocolit de noroc. Cred ca este o diferenta. Sunt pe marginea monedei, inclinat catre fata ei ghinionista. Cei mai multi dintre noi sunt...nici, nici. Ei mi se par cei mai napastuiti. Mie ghinionul mi se pare destul de amuzant, poate chiar folositor si o sa va dau 10 motive pro ghinion:
- Nu cunosc plictisul. In timp ce un om normal are practic ziua aranjata de dimineata, si toate-i ies conform planului, in timp ce ei se plictisesc in timpul ramas liber dupa indeletniciri, eu inca imi bat capul cu treburi care nu au iesit din prima asa cum ar fi fost normal.
- Ghinionul iti ridica mandria personala. Lucrurile, reusitele, normalul vin firesc pentru majoritatea. Eu trebuie sa muncesc mult mai mult pentru un lucru obisnuit, firesc, ori odata infaptuit acel ceva, dupa munci asidue si istovitoare, cu atat simt mai mare satisfactia infaptuirii lui. Ce-i drept am facut un lucru obisnuit; da, dar m-am utilizat la maxim pentru a-l obtine.
- Am certitudini. Daca plec undeva si fac o lista cu 10 lucruri care pot merge prost, cel putin 7 se intampla. (Uneori, rar, primesc si supliment)
- Am o viata surprinzatoare. Niciodata nu stiu ce-mi pregateste clipa viitoare. E o incantare.
- Sunt optimist conform aforismului: optimistul spune "mai rau de atat nu se poate", eu spun "ba da"!
- Ghinionul ma face sa ma simt special si unic. Cand ai ghinion ai tendinta de a crede ca esti singurul ghinionist.
- Sunt cel mai bine informat dintre toti. Nici macar nu ma gandesc la norocosi: daca totul iti pica in poala la ce dracu mai cauti sa afli de ce? Exemplu: daca cineva se duce sa plateasca o factura si o plateste in 5 minute, nu va sti niciodata, daca totul decurge struna, cum se numesc toate casieritele, cum functioneaza sistemul electronic de afisaj a numerelor de ordine, care sunt hibele lui, si nu observa niciodata ambientul, deoarece el nu este nevoit sa zaboveasca in acel loc cat sunt eu nevoit. Nu deprinde spirit de observatie, nu devine analitic.
- Nu sunt cu capul in nori, nu sunt un "ametit". Nu-mi permit luxul, eu sunt mereu in alerta.
- Apreciez la justa lor valoare lucrurile sau faptele, situatiile pe care ceilalti le iau doar ca atare. Ei nu sunt profunzi.
- Sunt un credincios-realist, nu am cum sa ma indoctrinez. Stiu ca Dumnezeu exista si ma ajuta, dar poate ca nici el nu poate mai mult, nu vrea, nu are timp, sau doar are simtul umorului.
Unde se vinde norocul,
Ar cumpara toti cu sacul
Si-ar fi fericit tot natul.
Cine-are noroc ursit
Toata viata-i pricopsit.
Care n-au…nu au si pace,
Lumea pe dos de-ar intoarce
…………………………….
Cui-i da Dumnezeu noroc
Trece prin apa, prin foc
Si prin potop;
Ceilalti de-ar da cu ghiocul
Niciodata nu isi mai gasesc norocul!
Asa spune cantecul. Asa o fi. Cred ca unii sunt mai norocosi ca altii. La fel cred ca, in virtutea unei balante Universale, cine are noroc de pare ca a mancat rahat cu ligheanul, face ca altcineva sa aiba tot ghinionul din lume, indiferent ca se angajeaza ingrijitor la Zoo si se pune pe recuperat de mancat rahat. E imposibil sa nu cunoasteti macar cate un reprezentat din fiecare categorie. Norocul si ghinionul nu sunt raritati. Sunt fetele aceleasi monede. Eu ma consider ghinionist, insa trebuie sa recunosc: nu ma simt strivit de ghinion, ci mai degraba ocolit de noroc. Cred ca este o diferenta. Sunt pe marginea monedei, inclinat catre fata ei ghinionista. Cei mai multi dintre noi sunt...nici, nici. Ei mi se par cei mai napastuiti. Mie ghinionul mi se pare destul de amuzant, poate chiar folositor si o sa va dau 10 motive pro ghinion:
- Nu cunosc plictisul. In timp ce un om normal are practic ziua aranjata de dimineata, si toate-i ies conform planului, in timp ce ei se plictisesc in timpul ramas liber dupa indeletniciri, eu inca imi bat capul cu treburi care nu au iesit din prima asa cum ar fi fost normal.
- Ghinionul iti ridica mandria personala. Lucrurile, reusitele, normalul vin firesc pentru majoritatea. Eu trebuie sa muncesc mult mai mult pentru un lucru obisnuit, firesc, ori odata infaptuit acel ceva, dupa munci asidue si istovitoare, cu atat simt mai mare satisfactia infaptuirii lui. Ce-i drept am facut un lucru obisnuit; da, dar m-am utilizat la maxim pentru a-l obtine.
- Am certitudini. Daca plec undeva si fac o lista cu 10 lucruri care pot merge prost, cel putin 7 se intampla. (Uneori, rar, primesc si supliment)
- Am o viata surprinzatoare. Niciodata nu stiu ce-mi pregateste clipa viitoare. E o incantare.
- Sunt optimist conform aforismului: optimistul spune "mai rau de atat nu se poate", eu spun "ba da"!
- Ghinionul ma face sa ma simt special si unic. Cand ai ghinion ai tendinta de a crede ca esti singurul ghinionist.
- Sunt cel mai bine informat dintre toti. Nici macar nu ma gandesc la norocosi: daca totul iti pica in poala la ce dracu mai cauti sa afli de ce? Exemplu: daca cineva se duce sa plateasca o factura si o plateste in 5 minute, nu va sti niciodata, daca totul decurge struna, cum se numesc toate casieritele, cum functioneaza sistemul electronic de afisaj a numerelor de ordine, care sunt hibele lui, si nu observa niciodata ambientul, deoarece el nu este nevoit sa zaboveasca in acel loc cat sunt eu nevoit. Nu deprinde spirit de observatie, nu devine analitic.
- Nu sunt cu capul in nori, nu sunt un "ametit". Nu-mi permit luxul, eu sunt mereu in alerta.
- Apreciez la justa lor valoare lucrurile sau faptele, situatiile pe care ceilalti le iau doar ca atare. Ei nu sunt profunzi.
- Sunt un credincios-realist, nu am cum sa ma indoctrinez. Stiu ca Dumnezeu exista si ma ajuta, dar poate ca nici el nu poate mai mult, nu vrea, nu are timp, sau doar are simtul umorului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)