sâmbătă, 10 aprilie 2010

Prezervativul lui Patrocle

Mai deunazi citesc pe un site:
"Cercetătorii au descoperit recent că nu numai oamenii se îmbolnăvesc de SIDA, ci şi animalele domestice, în special câinii...
La fel ca şi la oameni, nu se cunoaşte originea virusului, dar ipoteza maimuţei verzi pare să întrunească acordul lumii ştiinţifice, datorită similitudinii dintre comportamentul sexual libertin al acestei specii de maimuţă pe cale de dispariţie şi cel al comunităţii gay...
Iată că industria de profil a găsit un răspuns adecvat pentru această nouă provocare şi, începând din ziua de azi, pune la dispoziţia posesorilor responsabili de câini un prezervativ special conceput: prezervativul canin. Este disponibil într-o gamă comprehensivă de arome, de la ciocolată şi până la salam, iar testele au dovedit că este ergonomic, fiabil şi nu ştirbeşte cu nimic calitatea actului sexual...
Totuşi, veterinarii consideră că un adevărat iubitor de animale trebuie să treacă peste orice impediment când viaţa tovarăşului său de viaţă este supusă unui risc şi dau un singur sfat: pentru o protecţie maximă, trebuiesc întreprinse toate demersurile pentru ca erecţia să fie maximă în momentul montării prezervativului."

E clar! O luăm razna, suntem pe aratura! Bietele animale: dupa ce descopera ca pot face SIDA, acum alta molima ii loveste: oameniii!
Sa gandim metodic, sa nu fim obtuzi; ce D-zeu, sa nu privim viata ca prin prezervativ.
Deci obsedatele maimute verzi sunt responsabile, care va sa zica? Nu am inteles totusi cum sunt aceste maimute: libertine ori gay, sau ambele. Caci daca erau libertine si negay cum naiba sunt pe cale de disparitie? Ca doar nu o fac cu diafragma pusa domnisoarele verzui?! Prin urmare am banuiala ca masculii se iubesc tare mult intre ei, intr-un libertinaj de parada. Iar femelele verzi cred ca se iubesc cu masculii galbeni, vecinii din doi pomi mai departe, aia de le-au inscenat maimutelor verzi faza ca ar fi purtatori de SIDA. Atata timp cat savantii doar ii banuiesc pe verzui, credeti ca judecata mea un pic pestrita nu e posibila?
Apoi cum adica sunt disponibile, prezervativele, intr-o gama larga de arome??? Eu pe asta cu aromele la prezervative n-am priceput-o nici la cele de uzanta umana. Ce naiba mai, suntem atat de constipati incat am ajuns sa confundam sexul oral cu desertul? "Hei iubire, vrei un fruct?" Vai de papilele ei daca raspunde cu "da". Am o catelusa la munca si in joaca intr-o zi i-am aruncat un ardei iute. La mestecat de doua ori si abia apoi l-a lasat jos sa-l miroase. Asa e ea...nesatula. Pai ce face cateaua asta daca vine un macho Grivei cu prezervativul pus? Cum care prezervativ? Ala cu aroma de salam. In atare conditii o sa-mi deschid un cabinet medical de chirurgie reparatorie canina; o sa-l numesc..."CanCiOmu" de exemplu. Apoi, chipurile, prezervativul nu stirbeste calitatea actului sexual. Cine spune? Cine a depus marturie? La oameni este un conses: a face sex cu prezervativul montat e ca si cum ai mirosi in trandafir cu masca de gaze pusa pe nas. Probabil se considera ca animalele au un miros mai fin, sau asa ceva...
Apoi, piesa de rezistenta: "pentru o protecţie maximă, trebuiesc întreprinse toate demersurile pentru ca erecţia să fie maximă în momentul montării prezervativului."
Cum dracu fac asta? Ii arat reviste cu catele dezbracate? Ii soptesc la ureche vreo fantezie torida? Il incurajez spunandu-i ca desi este caine are voie sa o puna pe catea capra? Da-o-n ma-sa, sa zicem ca o fac si pe asta, bietul animal isi va pierde toata erectia: "sefuuuuuu ce cauti cu mana acolo, bre?" O sa apara o noua meserie in Codul CAEN: Montator de prezervativ canin. Va inlocui sculer-matriterul. O sa-i recunoastem usor dupa faptul ca au mereu nasul muscat. Sau poate vom invata catelele sa monteze. Sa monteze dispozitivele zic. Bine, cazul in care esti posesor de catea si iesi cu nenorocirea in lesa si se ia o haita de 25 de golani-catei dupa amandoi, nici nu-l mai discutam. Cum o sa fi rosu la fata de alergatura si plin de sange pe haine, cu parul zburlit si nasul rosu, cu sacul plin de prezervative in spate, copii o sa te confunde cu Hustler Mos Craciun.
Da, asa este, linia dintre sublim si ridicol este una fina, la noi insa ea este doar sublima si lipseste cu desavarsire. Ramane doar ridicolul unei natii care se râde, da, se râde pe sine. Trist dar comic, sublim dar ridicol, eterni dar inexistenti.

Niciun comentariu: